cuvintele care au păcătuit

Când am tăcut, balamalele ușilor și-au compus propria simfonie. Un zăngănit care se repeta la fix 2 minute, strident și aproape hazliu. Era noapte iar în blocul de vis-a-vis, într-o lumină violet se plimbau urme de oameni .

Când m-am încuiat în mine, mă mișcam doar în linie dreaptă, cu grijă să nu ating benzile galbene pe care scria „Trecerea oprită”.  În fiecare joi, pe masa joasă și jerpelită din mijlocul camerei găseam o cană de tablă, din care sorbeam o cafea rece și proastă.

Când s-a luminat,  pe jos, erau întinse toate cuvintele care au păcătuit iar ziua era ascunsă în stomacul unui elefant unde soarele împărțea simandicos bulgări de lumină și ținea o prelegere despre frumusețea unei bruște densități a vieții.

1

 

 

 

 

Sursa: MoMA

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s