Descriptiv


Pereții camerei, văruită cândva în albastru, se scorojeau ca o piele arsă de soare. Mirosea a boală, a inutilitate și a greu. Pământul din paharele puse la întâmplare pe pervaz păstra urmele unor flori sfârșite de mult. Pe masă era o cană cu ceai de mușetel. Te sugruma frica și cuvintele ți se loveau de albul ochilor săi, în care nu mai puteai citi nimic.  În ziua în care a început să uite, degetele i s-au transformat în gheare. Diminețile erau doar începutul unor alte nopți în care memoria proiecta imagini aleatorii, ca un diafilm pe un cearceaf spălăcit. În unele dimineți avea zvâcniri de vitalitate, mici momente în care zâmbea anapoda ca un olog care primește în dar o bicicletă. În camera cu pereți scorojiți mirosea a inutilitate, a boală și a greu. 

Reclame