gustul metalic al nerostirii


Cu fiecare pas ceva se prăbușește lăsând în urmă un nor de praf dens și pufos. Îmi salvez geanta cu frici și o mai car preț de câteva străzi. Roma. Budapesta. Londra. Praga. Iau nodul din gât și îl prind de incheietura mâinii stângi. Stă mai bine acolo, e ca și cum ar accesoriza micimea unui prezent prins în cauciucul care mă acoperă. Din spasmul mâinii drepte îmi fac diademă. Modelez gândurile verzi și fac din ele un colier nesfârșit de bile. Se va potrivi cu soarele primaverii. Drept cercei imi vor fi tăcerile iar dintr-o respiratie adâncă îmi voi face inel. 

CRI_157198

Sursa foto: MoMa

Reclame