În zgomotul de ieri


În zgomotul de ieri am găsit tăcerea. Era în buzunarul de la blugi. Am luat-o de mână și am plecat spre orașul aglomerat, ascuns în neguri de fum. Sunt aici! Sunt tare aproape! Dar nu mă vede nimeni…și nu mai pot să strig. Țin de mână tăcerea care îmi dă ghionturi la fiecare ezitare!

În zgomotul de ieri  am pierdut uitarea. O s-o caut într-o zi si o s-o aduc înapoi. Ea e bună! Te scutură și merge cu tine mai departe spre…cine știe spre ce?!

Tot ieri, când era zgomotul cel mai mare, mi-a alunecat un zâmbet. Am vrut să-l prind dar dus de vânt s-a oprit în ochii triști ai unui copil. I l-am lăsat lui. Poate o să-l împrumut cândva. 

…Plouă și în palme mi se citește drumul.

Henri Matisse – Face-Silence via MoMA

Reclame

Ducem războaie surde


 
Ducem războaie tacite. Cu noi, cu ei…mai mult cu ei ( e mai simpu așa)…cu tot ce-a fost, cu ce ar fi putut să fie, cu ce nu ești, cu ce ei sunt.
Ducem războaie surde, aruncăm cu priviri prin ochii ațintiți spre alți ochi în eforturi de a nu clipi. 
Ducem lupte tacând. Ne pierdem cuvintele…amestecate într-o ploaie repezită de vară și căutăm curajul în furtună. 
Ducem lupte uitând. Mai ții minte? Ce ușor s-au pierdut toate!
Pierdem lupte cu prețul unei secunde în care am zâmbit.
Pierdem lupte o dată cu primul cuvânt pe care l-am rostit.
Pierdem lupte de îndată ce am clipit. 
Ducem războaie imaginare…și lumea ta îți e cea mai aproape. 
In luna mea pot vedea lumea