“Art keeps you free”


Cinema Studio. În căutarea unui loc în sală mă mir de câteva ori de numărul mare de spectatori. De când vine atât de multă lume la Studio? Mai zic de două-trei ori până când Ea îmi spune: “Şi ce vrei acum? Să îi dăm afară?” Tac. (Sigur nu ar fi fost o idee rea!). Încă puţină forfotă după începerea filmului şi linişte. Subit, se aud hohote de râs. Şi continuă! Adunate aş putea să le aproximez la o jumătate din durata filmului. S-a râs la secvenţe din film la care singurul lucru care trebuia făcut era “a gândi”. Filmul, potrivit IMDB, dar şi propriei deliberări este drama, thriller. Inexiblicabil.Ciudat. Nici măcar nu mai ştim să râdem. Nu mai ştim când să râdem şi mai ales nu mai ştim care sunt motivele pentru care trebuie să râdem. Nu mai facem distincţia între plâns şi râs pentru că ne-am obişnuit să râdem de propria neputinţă şi letargie. Suntem dispuşi în orice moment să aruncăm clişeul “Românii sunt oameni veseli” pe care ni-l induce o democraţie prost înţeleasă în care spălarea creierului are rezultate net superioare celei practicate de regimul comunist aşa cum bine zicea tot Ea. Ceva stă să explodeze. Nu mai avem nimic. Nu mai avem Cultura. Valori. Motivaţii. Să cumperi o carte e o fiţă. Să o citeşti e o ruşine. Cărtărescu e “unu’” de care nu ai auzit şi care, în treacăt ai reţinut că s-ar numi Cărturescu. ( aşa cum povestea El). Filmele cu cele mai mari vânzări sunt cele care după o oră şi jumătate nu îţi oferă nimic la care să te gândeşti. Măcar o frântură de idee. Mă opresc brusc! Aş putea să râd! Am văzut însă că nu am simţul umorului…sau ceva s-a răstălmăcit grav în ceea ce ne priveşte. Have fun!

Reclame