ne sfâşiem în lupte fără sens…


risipesc amăgiri în chip de gânduri. urmăresc pescăruşii cu aripi frânte cum îşi continuă zborul mut. de mâinile umede mi se lipeşte nisipul şi desenează un portativ.miroase a sare şi a scoici. o avalanşă de cuvinte care au rămas de spus…pe care însă le ştim… şi mi le zidesc în gând…în fărâmele de gând cărora nu le mai găsesc şirul. nimic nu e clar. prea multe idei azvârlite de-a valma într-o minte care stă să se sfarme. am pierdut concretul şi am găsit un absurd pe care ma încăpăţânez să-l înţeleg. zadarnic! aş putea să strig dar deja este mult prea mult zgomot. nefiresc, ne sfâşiem în lupte fără sens şi ne urâm fără cuvinte…prin priviri sticloase şi îndoială. ne distrugem în lupte cu vinovaţi imaginari…straniu!…azi mă împac cu mine. bizar!…prin vene sângele îşi găseşte din nou drumul…

Reclame

7


– Non merci, ma petite dame.
Je travaille jamais le dimanche.

cuvinte aruncate…


mâna stângă a uitat exact din momentul în care a aflat ca există mâna dreaptă. cuvintele au ingheţat. oamenii se izbesc de oameni ca într-un joc cinic cu orbi. curajul este doborât de micimea indiferenţei…si mereu uit că oamenii sunt făcuţi din pământ iar pământul a fost făcut penru a fi călcat în picioare. absurd! mă închid în cercul meu…e liniste!